Sari la conținut

2016 Fluid _ Aural Eye

Fluid (live performance) & Aural Eye (video mapping) @ Cinema / Teatrul de vară CAPITOL

#FLUID Aural Eye vor reanima printr-un queer act și video-mapping Teatrul de vară Capitol, din strada Constantin Mille, nr. 13, pe 20 August, într-un demers de a reactiva memoria colectivă.

Evenimentul face parte din campania de conștientizare și sensibilizare a patrimoniului național, concepută de Save or Cancel pentru candidatura Bucureștiului la titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2021, prin care se dorește revitalizarea Teatrului de Vară Capitol sub forma unui hub cultural independent. Campania urmărește conștientizarea potențialului cultural și educațional al tuturor spațiilor de acest tip din București.

#FLUID este un queer act bucureștean care a reieșit din colaborarea lui Paul Dunca (performer, coregraf, dramaturg), Alex Bălă (muzician) și alte creaturi strâmbe ca flamingoul roz cu numele Andrei Grigore. Folosind sunetul, muzica și microfonul ca armă împotriva neutralității civice, FLUID se încadrează în neo-genul techno-faggothique.

The Stage is Yours este un traseu muzical și performativ în jurul istoriei spațiului scenic bucureștean vizând cu preponderență povestea Teatrului de Vară și Cinematografului Capitol.

Am vorbit cu Paul Dunca în cadrul feeder insider și ne-a oferit un preview al performance-ului #FLUID de pe 20 August:

Pun la cale împreună cu Alex Bălă un itinerar muzical despre povestea locației Teatrului de Vară Capitol folosind microfonul și convenția de story telling. Cred că această campanie e foarte necesară pentru conștientizarea valorii acestui spațiu. Lipsa spațiilor e una dintre problemele reale cu care comunitatea artistică se confruntă momentan.

Paul Dunca

Aural Eye este un proiect de video-mapping, digital art și live visuals. Deși a început ca un proiect solo, echipa Aural Eye numără acum 4 oameni și este imposibil să nu fi dat de visualurile lor hipnotizante la WAHA Festival, la Spotlight Festival unde au avut instalația Holoface, pe la vreo petrecere, la The Mission Dance Weekend de 1 mai, recent în Control sau la Airfield Festival,acolo unde au avut loc primele gig-uri ale noului proiect KASIM Live – băieții de la KASIM se ocupă de muzică iar Aural Eye construiesc cutia de lumină care îi înconjoară. Recent, au fost în Ungaria pentru a participa la OZORA Festival, unde au mapat turnul Mirador timp de 4 nopți.

Citește interviul feeder insider w/ Aural Eye.

Vezi mai multe imagini pe feeder.ro

La 100 de ani de la construire, Teatrul de vară Capitol găzduiește o serie de 6 evenimente și un apel deschis pentru proiecte artistice vor reactiva memoria colectivă, reintegrând monumentul în circuitul public prin reinterpretări democratice ale spaţiului urban ca spaţiu cultural, explorând legături între artă, natură și oraș. Ca parteneri strategici și vecini prietenoși, Teatrul Mic și Palatul Universul participă la toate evenimentele din cadrul proiectului Cinema / Teatru de vară CAPITOL.

Proiectul este unul dintre cele 11 selectate în Acceleratorul de Idei, un apel deschis pentru inițiative care pot aduce un aport pozitiv la viața orașului prin colaborări, schițând felul în care acesta ar arăta dacă ar deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021.

„Proiect cultural produs în cadrul candidaturii București 2021_Orașul In-Vizibil”

parteneri-capitol-01